Ladies,
Toamna numaram bobocii. Si binecuvantarile, constientizarile, dorintele indeplinite si lectiile invatate. Toamna aprindem lumanarile in case si in suflete, incalzim apa pentru ceai, citim sub paturica si ne intoarcem mai profund catre sine.
Toamna ne bucuram de roadele pamantului, de legume si fructe de sezon, mergem la piata si ne plimbam printre frunze uscate.
Anul acesta, sarbatorim echinoctiul de toamna chiar astazi, 23 septembrie 2022. Astazi, ziua este egala cu noaptea in orice loc de pe Pamant! Iata ca profitam de acest miracol al naturii si va oferim in dar un top al celor mai bune filme si documentare despre sanatate fizica si bunastare emotionala, educatie sexuala si dezvoltare personala de care sa va bucurati toamna aceasta. Le gasiti pe toate pe Netflix!
The Call To Courage (2019)
Prima noastra optiune se indreapta catre o femeie extraordinara, pe care recunoastem ca am citit-o in prealabil. Brene Brown vorbeste atat de simplu si de clar despre curajul de a fi vulnerabil in prelegerile sale, cu inspiratie si umor. Brene ne indeamna sa renuntam la frica si sa actionam cu curaj. Doar asa vom putea iesi din rolul de observatoare pasive pentru a deveni creatoarele active ale vietii noastre! Curaj, Ladies!
From Stress To Happiness (2020)
Documentarul prezinta calatoria spirituala a unui regizor spre fericire. El este insotit de doi calugari care il ajuta si il indruma. Unul dintre acesti calugari este cunoscut, de altfel, ca fiind cel mai fericit om din lume. Pe un ton calm si bland, cu mesaje si peisaje ce transmit atat de multa pace, noi l-am gasit obligatoriu pentru orice moment in care vreti sa va ingrijiti de bunastarea voastra personala.
The Goop Lab (2020)
Gwyneth Paltrow este o alta femeie incredibila care ne inspira si ne motiveaza! The Goop Lab urmareste angajatii Paltrow si Goop in timp ce participa la o serie de practici experimentale legate de sanatate si spiritualitate, exercitii de respiratie, experiente cu substante psihedelice, scufundare in ape inghetate. Indrumati de experti, de la biologi la parapsihologi, recunoastem ca ne-a placut mult curajul lor de a experimenta si de a iesi din zona de confort. Like!
Sex, Love and Goop (2021)
Fabulos, real. Aceasta este a doua colaborare cu Netflix semnata de catre Gwyneth, de data aceasta concentrata asupra sexului. In principiu, documentarul ajuta cuplurile sa isi imbunatateasca calitatea vietii erotice. Descoperim aici oameni placuti, educati, in confort financiar dar care se confrunta cu un anumit nivel de frustrare sau disfunctie intima. Serialul ne reaminteste ca suntem cu totii fac reali, naturali, ca intimitatea este esentiala in viata noastra si ca experientele intime pot fi mai placute decat ne asteptam.
Forks over Knives (2011)
Ce sunt alimentele procesate? Mancarea, in special alimentele procesate, sta la baza subiectului acestui documentar in care doi oameni de stiinta din domeniul alimentatiei isi detaliaza cercetarile asupra ratelor de obezitate, diabet si alte afectiuni asemanatorare. Realitatea este sumbra, neplacuta, dar avem atat de multe de invatat din ea! Sa mancam curat, viu, verde!
Heal (2017)
Care este legatura intre stres si sanatate, nu doar mintala, ci fizica? Stresul cronic compromite sistemul imunitar si, ca urmare, apare boala. Este esential sa intelegem conexiunea inseparabila intre mintea noastra si corpul nostru, pentru a gestiona mai bine sanatatea - spune documentarul, prin vocile expertilor din domeniul medical, psihologic, spiritual si homeopatic. As within, so without, Ladies!
The Principles of Pleasure
In sfarsit un serial care pune in centru placerea feminina. Veti regasi aici informatii si abordari atat anatomice, biologice, cat si emotionale si psihologice. M-a bucurat aparitia aici a lui Emily Nagoski, autoarea cartii Arta Sexualitatii. Daca inca nu ati apucat sa o cititi, o recomand din tot sufletul!
Cooked
Acest serial superb ne ofera o lectie importanta in ce inseamna istoria gatitului si vine la pachet cu raspunsurile esentiale despre subiectele pe care mass-media conventionala tinde sa le acopere - adevarul despre gluten, zahar, grasimi, diferite tipuri de carne, etc. si ne explica odata pentru totdeauna de ce mancarea gatita in casa este cea mai sanatoasa forma de hrana.
The Mind, Explained (2019)
Discrepantele sociale, problemele de identitate, editarea ADN-ului si multe alte subiecte fascinante sunt redate pe scurt, concentrat, interactiv, in segmente de 15 minute. Va dorim calatorie placuta in fascinanta lume a creierului uman si a functiilor sale prin subiecte cum ar fi formarea si retinerea memoriei, visarea sau anxietatea. Uau!
Eat, Pray, Love (2010)
Nu puteam sa incheiem acest top altfel decat cu un film minunat, despre iubirea care ne place cel mai tare, iubirea de sine! Probabil toate l-am vazut deja si am admirat-o de atatea ori pe Julia Roberts in calatoria catre sine in acest film. Da, Eat Pray Love este un film etern despre viata si curajul de a fi vulnerabil, despre care vorbeste Brene Brown, in miracolul sau. Noi marturisim ca abia asteptam sa traim emotia de a-l revedea!
Ce ziceti, incepem un maraton?
Va imbratisam cu toamna,
Echipa Biotiful!